Despre casetofon

(generalitati prezentate de un colectionar, nespecialist in electronica)

Aparitia tranzistorului
Tub electronic(sus) vs. tranzistor(stg) & CI
- in anul 1947 (inventat de John Bardeen
May 23, 1908
January 30, 1991
, Walter Houser
February 10, 1902
October 13, 1987
si William Shockley
February 13, 1910
August 12, 1989
de la laboratoarele Bell Telephone, New Jersey, SUA) - a reprezentat un moment de rascruce in electronica; cu ajutorul acestei piese minuscule, cu proprietati semiconductoare, care a inlocuit rapid tubul electronic
Tub electronic(sus) vs. tranzistor(stg) & CI
, toate aparatele din domeniul audio-video (si nu numai) si-au redus dimensiunile (devenind portabile), consumul de curent si si-au marit viteza de lucru de cateva ori; acest eveniment poate fi asemanat cu aparitia 12 ani mai tarziu, a circuitelor integrate
Tub electronic(sus) vs. tranzistor(stg) & CI
, care stau la baza electronicii actuale, si au avut un impact similar, daca nu superior. Un aparat tranzistorizat pe scara larga de la aparitia sa a fost si casetofonul (cu banda magnetica).

Datorita usurintei de a asculta si a inregistra muzica preferata aproape oriunde si oricand, casetofonul a reprezentat un mijloc de divertisment foarte apreciat (si, implicit, vandut) in lumea intreaga, mai ales in perioada anilor 1970 - 1990. El a inlocuit rapid magnetofoanele si pick-up-urile portabile (de mers "la iarba verde"), datorita manevrabilitatii sporite (banda magnetica era inchisa intr-o caseta mica) si duratei sporite, satisfacatoare, de auditie (60-120 minute/caseta). Denumirea de "casetofon" a fost adoptată de public, derivată din "cassette-recorder", utilizat prima dată de firma olandeză Philips. Cuvântul "cassette" l-am întâlnit prima dată inscripţionat pe o rolă de robot telefonic tip Grundig Stenorette R, de prin 1962.

[Doresc să menţionez că - în contextul acestei colecţii - eu am considerat drept casetofon orice aparat ce a funcţionat cu un suport audio (fir de oţel sau bandă magnetică) fixat într-o casetă/cutie detaşabilă, refolosibilă şi înlocuibilă; de aceea, eu am folosit această denumire şi la aparatele mai vechi decât Philips EL3300, considerat de specialişti drept primul casetofon din lume.]

La scurt timp după apariţia - în Germania - a primului "magnetofon", firma inginerului german Carl Lorenz lansează aparatul Textophon
, care realiza înregistrări pe un suport refolosibil nou, mai fiabil şi practic - un fir de sârmă oţelită, înfăşurat pe 2 role închise permanent într-o carcasă metalică detaşabilă de aparat. Prima lui variantă (BW1) apare cu ocazia Jocurilor Olimpice de la Berlin, 1936, fiind urmată de alte câteva similare. Inceputul şi cerinţele războiului fac ca ideea să fie preluată rapid de americani, care o folosesc mai întâi în domeniul militar (ex. Cosmos Industries RD 11B
Casetofon militar cu caseta cu fir de otel
1944
, cca. 1944 - cu caseta tip MX 303/ANQ-1
). Ulterior, spionajul războiului rece a beneficiat de aparate portabile, tranzistorizate (ex. Minifon P55), cu fir de otel, apoi cu bandă magnetică. După cercetările mele, primul casetofon comercial, cu tuburi electronice şi fir de oţel a apărut în 1947 în SUA ( RCA MI-12875
RCA MI-12875
Casetofon cu fir de otel
) apoi în 1951-53 în Germania (" Tefifon primul casetofon din lume, varianta a 3-a
Al 2-lea radio-casetofon portabil din lume, varianta a 3-a
" , cu bandă nemagnetică, citită cu ac şi Loewe Optaphon – primul aparat staţionar cu bandă magnetică în casetă), fiind urmate la scurt timp de produsele americane "Mohawk Midgetape"
Primul casetofon portabil cu banda magnetica in caseta
1955
(primul reportofon portabil cu bandă magnetică în casetă - 1955) şi "RCA Victor CP-1"
primul inregistrator stationar cu banda magnetica in caseta
cca. 1959
; la finele anilor '50 din secolul trecut, casetele audio ajung şi în studiourile de radio emisie, fiind folosite iniţial pentru înregistrarea reclamelor cu voce pentru radio (uşurând munca comentatorilor), sau pentru acompaniament sonor ambiental/funcţional; acestea precum şi cele pentru public foloseau banda de magnetofon în casete/cartuşe ("cartridge", ‘’broadcast cart’’) în diverse variante nestandardizate, relativ mari (cât o carte poştală, ex. "Fidelipac"
Caseta fara sfarsit
cca. 1958
), ce necesitau un motor mare, îngreunând astfel aparatul si făcându-l neportabil; tot în acea perioadă, alte aparate de pionierat au creat şi firmele vest-germane "Saba"
Sabamobil TKR 15
Primul radio-casetofon portabil din lume; 1958
(primul radio-casetofon portabil din lume) şi "Protona Gmbh"
Minifon Attache
Primul casetofon european cu claviatura si counter - 1958
; câţiva ani mai tarziu - în 1962-63 - specialiştii firmei olandeze Philips realizează ceea ce va deveni cea mai vândută casetă din lume ( "compact cassette"
Cea mai vanduta caseta din lume
1963
), de două ori mai mică decât "cartridge"-ul american (datorită benzii mai subţiri şi mai înguste), precum şi aparatul ce avea să fie unanim recunoscut drept primul casetofon din lume: Philips EL 3300
Casetofonul recunoscut drept primul din lume
1963
; a fost prezentat publicului pentru prima oară la Târgul Internaţional de Radio - Berlin 1963 şi lansat pe piaţă în anul 1964; fiind complet tranzistorizat si puţin mai mare decât un buzunar - fiind astfel portabil, impactul a fost major, vânzările înregistrând cote maxime (milioane de exemplare vândute anual) în perioada 1970 -1986. Discurile de vinil au fost ’’dublate’’ şi înlocuite treptat de casetele preînregistrate profesional (in 1986 numărul de casete preânregistrate vândute a depăşit pe cel al discurilor), până la dispariţia lor din producţia de serie, în jurul anului 1992.
Trebuie precizat că pe lângă SUA, unde - datorită pieţei extinse - s-au utilizat mulţi ani casete mai mari, fără sfârşit (Fidelipac, Echo-matic, etc, dintre care s-au detaşat aşa numitele "8-track cartdridge"
Caseta cu 4 piste stereo (8-track) - fara sfarsit
1964
, impuse de firma RCA), şi cel mai mare producător german - Grundig - a încercat introducerea propriului model de casetă compactă (DC International
Caseta DC International
1965
), ceva mai mare şi cu viteza de derulare puţin sporită (5,1 cm/sec faţă de 4,75 cm/sec la Philips); publicul a adoptat până la urmă varianta “Philips”, cea mai convenabilă sub raport calitate-preţ, un motiv foarte important al succesului său mondial fiind faptul că firma a decis vânzarea gratuită a licenţei de fabricaţie.
Firmele japoneze, în frunte cu Sony (devenit ulterior, cel mai mare producător mondial), s-au distins prin inventivitate dar mai ales prin contribuţiile esenţiale aduse la miniaturizarea casetei (micro-cassette, DAT, NTC,) - şi implicit a aparatului ( Sanyo M35
Sanyo M35
, Sony TC-50
Sony TC-50
1968
, Sony NT-1
Sony NT-1
1992
, Sanyo G-2615
Sanyo G-2615
) - precum şi la introducerea electronicii digitale în acest domeniu ( DAT
DAT
1987
, DTRS
DTRS
1994
).

In perioada 1936 -1995 au fost realizate cel puţin 44 de tipuri de casete audio cu sau fără bandă magnetică, majoritatea fiind comercializate publicului larg, după cum urmează:

Nr. crt. DENUMIRE AN APARITIE DIMENSIUNI
(mm)
DURATA
(min)
VITEZA BENZII
(cm/s)
1. Textophon BW1, BW4 - cu fir - Glogowski & Co. si C. Lorenz AG.
- cu fir
Germania
1936-1944 385 x 125 x 45 ca. 60 >38
2. Cosmos Industries MX-303A/ANQ-1;
cu fir de otel; numai pt. uz militar
SUA
1944-1945 206 x 110 x 86 60 >38
3. RCA MI-12877
- cu fir de otel
SUA
1947 150 x 105 x 45 2x20 61
4. Tefi Schallband
- banda plastic cu şanţ microsillon –redare cu ac
Germania
1951 114 x 97 x 49 24, 48, 60
(fara sfarsit)
19
5. Loewe Optaphon - banda magnetica
Germania
1951 ca. 370 x 15 x 170 2 x >30 19
6. Peirce Model 360
- cu fir otel
SUA
1951? 210 x 86 x 35 30 / 60 >19
7. Mohawk Message repeater cartridge
SUA
1953-4 73 x 72 x 20 200sec fara sfarsit 9
8. Mohawk Midgetape RL - cu role paralele
SUA
1955 40+40+50+60 2 x 30 2,2
9. pentru Dictaphone Dictet - 4-track tape (Camden)
SUA
1957 149 x 79 x 11 2 x 30 6,3
10. (Ariola?) Saba TKR-15
Germania
1958 202 x 85 x 18 2 x 20 9,5
11. RCA Sound Tape Cartridge - banda magnetica
SUA
1958-9 182 x 125 x 11 2 x 30 4,7/9,5
12. Fidelipac (Muntz Stereo-Pak) Muntz Electronics
SUA
1959? 130 x 100 x 20
175 x 150 x 20
210 x 190 x 20
5-60 (fara sfarsit) 9,5/19
13. Protona-Minifon
RF Germana
1959 110 x 79 x 10 2 x 30/15/6 4,76
14. Vity cassette Nippon Electronics
Japonia
1962 83 x 79 x 13 2 x 20 4,7
15. Orrtronic Tapette
JHO Electronics, SUA
1962 168 x 130 x 23 <20 (fara sfarsit) 9,5
16. Cousino Echo-matic
Cousino Electronics, SUA
1962-3 129 x 86 x 23 <15 (fara sfarsit) 9,5
17. 3M (Scotch) tip 270; SUA
SUA
1963 95 x 95 x 13 96/ 2x48 4,7
18. Philips compact-cassette
Olanda
1963 103 x 64 x 11,5 2 x 30/45/60 4,7/9,5
19. RCA 8-track = Stereo8
LearJet Co; RCA; SUA
1964 134 x 100 x 21 5-30,fără sfarsit 9,5
20. Sanyo Magazine cu role paralele
Japonia
1964 70 x 65 x 27 2 x 22 4,7
21. Grundig DC702 ... sau Grundig EN3
Germania
1964 134 x 60 x 15 2 x 22 4,7
22. Scotch 700 Cantata
role de mag. suprapuse; 3M, SUA
1964 242 x 235 x 42 ca. 2000
(700 cantece)
2,4
23. Nippon Memo-Call micro-magazine
Nippon Electronics, Japonia
1965? 60 x 62 x 8 fara sfarsit 4
24. 8-track profesională, necomercializată publicului
SUA
1965? 144 x 128 x 19 5-15,fără sfarsit 9,5/19
25. Grundig DC (Doppel Cassette) International
Germania
1965 120 x 77 x 11,5 2 x 30 5,1
26. Playtape
SUA
1966 82 x 68 x 10 8 - 24 9,5
27. Philips minicassette™ LFH0001
Olanda
1967-8 55,5 x 33 x 7 2 x 15/30 2,3
28. Muntz Stereo Pak Mini-Twin MT-E-106;
Muntz Electronics, SUA
1967? 95 x70x20 5 – 40 fara sfarsit 9,5
29. Grundig DeJ614
Germania
1968 54 x 38 x 7 2 x 10 2,4 ?
30. Olympus microcassette™
Japonia
1969 50 x 33 x 8 2 x 15/30 1,2 / 2,3
31. Sanyo Tape Cartridge
Sanyo Japonia
1969-70 107 x 67 x 12 2 x 30 4,7 ?
32. HIPAC
Pioneer Electronic Corp, Japonia
1971 84 x 69 x 11 8 – 40, fara sfarsit 4,7
33. Grundig Stenocassette™
Germania
1973 64 x 45 x 8 30 2,3
34. Assmann Memocord MT-570
Germania/Austria
1974 97 x 54 x 8 2 x 30/45 3,5
35. Compact-cassette fără sfârşit (TDK, Sanyo, Pfantone)
Japonia
1975 ? 103 x 64 x 11,5 0,5/1/3/6/12 4,7
36. Sony Elcaset
Japonia
1976 151 x 106 x 17 2 x 30/45 9,5
37. Philips MDCR220/LDB4401 – Digital Mini-cassette
Olanda
1980 55,5 x 33 x 7 2 x 15 / 20 2,7 / 4,5
38. Sony DAT (Digital Audio Tape)
Japonia
1987 72 x 53 x 10 90/120/240 1,22
39. Dictaphone-JVC dictassette (pico-cassette)
SUA-Japonia
1987 35 x 25 x 4 2 x 15 0,9
40. Pocket Rockers
SUA
1987 38 x 32 x 11 5 (fara sfarsit) 4?
41. Philips DCC = Digital Compact Cassette
Olanda
1991 100 x 64 x 9 90/120 4,7
42. Sony NTC – Non-Tracking Cassette
Japonia
1992 30 x 21 x 5 2 x 30/45/60 0,63
43. DTRS = Digital Tape Recording System
Japonia
1994 94 x 62 x14 110 1,59
44. ADAT = Alesis Digital Audio Tape
SUA
1993-4 185 x 103 x 25 66 2,3 / 3,3

NOTĂ: caseta nr. 5 nu exista (inca) in prezenta colectie/galerie.

 

In afara acestor tipuri comercializate publicului larg, datorită calităţilor lor (fiabilitate, dimensiuni şi costuri reduse, manevrabilitate simplă) casetofoane de diverse mărimi au fost utilizate şi în alte domenii: tehnica de calcul (pt. stocarea fişierelor mai mici), educație (învățare limbi străine, audiobook), aviaţie (înregistratoare de zbor = "cutii negre"), spionaj (aparate mici pt. înregistări discrete), telefonie (roboţi telefonici), medicină (monitoare ECG), jocuri pentru copii, etc. De asemenea, trebuie subliniat şi succesul avut în echiparea autovehiculelor, unde magnetofonul nu a ajuns niciodata, iar pick-up-ul auto a rezistat o scurtă perioadă (cca. 1959 -1963, numai in SUA).

Principiul de funcționare,care se bazează pe teoria electromagnetismului - în cazul audiţiei constă în trecerea (cu viteză constantă) a unei benzi magnetice preînregistrate prin faţa unui cap de redare (o bobină minusculă de fir de cupru înfăşurat pe un metal magnetic); în urma acestei acţiuni, ia naştere un curent electric, amplificat şi filtrat ulterior. În cazul înregistrării, aspectul mecanic este identic, dar din punct de vedere electric, operaţiunea este inversă: semnalul electric extern este imprimat pe banda magnetică cu ajutorul aceluiaşi dispozitiv (la aparatele evoluate, există un cap separat pentru fiecare operaţiune: ştergere, înregistrare, redare). Construcţia mecanică permite căutarea melodiilor, derularea rapidă a benzii, pauză instantanee, ascultare continuă, ş.a. (vezi variantele constructive din colecţie).

 Tehnica sa a progresat constant, calitatea audiţiei (cel mai comun indicator al acesteia fiind gama / marja de frecvenţe redate) ajungând în multe cazuri egală sau superioară multor magnetofoane de uz general.
În opinia mea, cele mai importante momente din evoluția tehnică a casetofonului au fost:
I. Apariția casetofonului Deck (primul din lume a fost Philips N 2500
Primul casetofon stereo deck
Philips 1968
şi Sony TC-125
Sony TC-125
1968
) care a deschis calea către aparatele și sistemele audio de înaltă fidelitate (primul Hi-Fi din lume, conform standard DIN 45500, a fost Uher CR-124

1971);
II. Apariția casetofonului cu autoreverse (primul în lume a fost Philips N2401S
Philips N2401S
), care permitea ascultarea automata succesiva a mai multor casete, pe ambele fete. Initial constructia sa era relativ primitiva, incluzand un tobogan care întorcea casetele la finele primei lor jumatăți. Ulterior s-au construit capete de redare cu 4 piste și sisteme mecanice cu 2 volanturi, care permiteau defilarea benzii în sens invers;
III. Aparitia casetofonului digital - introdus mai intai de Philips in 1980 pt stocarea datelor pe minicaseta, apoi si pt piese muzicale - realizat in 1982 de Matsushita Electric (Technics SV-P 100), urmat de Sony prin sistemul DATDigital Audio Tape, urmat la 4 ani de sistemul DCCDigital Compact Cassette
realizat de Philips. Performanțele audio ale acestora erau similare CD-urilor, permițând accesul aleatoriu automat al melodiilor (vezi casetofoanele Sony DTC 690 și Philips DCC 300), dar tehnica era mai complicata.

Avantajele casetofonului comparativ cu principalul său „inamic” – magnetofonul s-au evidențiat major în zona aparatelor portabile și HIFI (deck) și pe scară mai redusă la aparatele profesionale; pe scurt, acestea au fost: a) un foarte bun raport performanțe/dimensiuni ; b) manevrabilitate ușoară (introducere și schimbare rapidă a casetei fără a fi necesară derularea, comenzi ergonomice); c) protecția benzii oferită de casetă (rezistență la lovituri, umiditate, praf, agățare, încurcare) atât în repaus dar mai ales în timpul funcționării ; d) conectare ușoară și recomandabilă cu alte aparate portabile (radio, CD) sau în aparate combinate staționare (radio/pickup, CD, amplificatoare de putere); e) bun raport calitate/preț (costuri inferioare la calitate egală a sunetului); f) dimensiuni mult reduse, care l-au făcut foarte ușor transportabil, mult apreciat în autovehicule și ușor adaptabil pentru alte domenii: spionaj, robot telefonic, stocare fișiere date, cutii negre pt. aviație, învățare limbi străine, medicină, multiplicare casete, etc); g) pot fi realizate cu design deosebit (ex. Bang & Olufsen ).

Cele mai importante firme constructoare: Philips (cu mărcile Aristona, Erres, Mercury – Olanda/SUA, Norelco-SUA, Horniphon-Austria, Marantz-Japonia), Sony, Matsushita (National + Panasonic + Technics), Sharp, Nakamichi, Pioneer, Akai, Teac, Otari (Japonia), Grundig (DeJur – pt. SUA), Telefunken, ITT, Blaupunkt, Uher, Studer-Revox (Germania), RCA, Dictaphone, General Electric, Northern Electric (SUA); acestea au dezvoltat toate tipurile de casetofoane, până la tehnica integral digitală de astăzi, care depăşeşte posibilităţile casetofonului.

În Romania, primul casetofon (tip Star MC 12) a fost produs în anul 1975 sub licența (și cu piesele) firmei Unitra - Polonia, la uzina Electronica București. Modele ulterioare de toate tipurile au fost realizate și la uzinele "Electronica Industrială" București, "Tehnoton" Iași și "Electromureș" - Tg. Mureș, până în jurul anului 1995, ultimul model fiind Thomas NL 1128, fabricat la Electronica București.

Apariţia compact discului audio în anul 1982 – realizat în principal tot de firma Philips (tip CD 100
Philips CD100 - primul CD player, 1982
), cu o contribuţie secundară a firmei Sony, a reprezentat alt moment de referinţă în tehnica audio, datorită saltului calitativ al audiţiei şi al accesului aleatoriu la melodii ("fratele" său, discul video cu laser = predecesorul actualului DVD, fusese lansat în 1978, tot de firma Philips) ; prin aceste 2 avantaje majore (oferite la un preţ rezonabil), CD-ul a fost suportul audio care a eliminat treptat caseta din preferinţele publicului.

Casetofonul s-a menţinut pe piaţă ca aparat individual până în jurul anului 1996, când concurenţa compact-discului a determinat realizarea pe scară largă a unor aparate portabile combinate (radio, casetofon, CD); după această dată, interesul faţă de acest aparat a descrescut constant, iar in jurul anului 2006 principalii săi dezvoltatori şi constructori mondiali (Philips, Sony, Panasonic) au renunţat la elaborarea unor modele noi, nici chiar în combinaţie cu alte aparate; el a fost înlocuit de compact disc player si de varianta extinsa a acestuia – MP 3 (acesta poate stoca cca. 3-7 ore de muzică), mărimea aparatelor fiind determinată uneori doar de posibilitatea de a le comanda cu un deget!

A. Sandu 2009-2013

Bibliografie:

  • Wikipedia - "Sound recording"
  • Herbert Juettermann - Das Tefifon
  • Cataloage ale producatorilor, manuale tehnice, publicatii de specialitate (HiFi-Jahrbuch, Allied Electronic, Stereo review - colectie separata) 1947 - 2009
  • Casetofonul - Functionare si depanare - ing. S. Lozneanu si colectiv, Ed. Tehnica 1985